sâmbătă, 29 iunie 2013

Recomandarea zilei!



Andre Maurois - Climate


Considerat capodopera lui André Maurois, Climate este un roman epistolar de factură psihologizantă, construit în jurul a două scrisori, una semnată de Philippe, care expune fazele relaţiei sale cu Odile, cealaltă semnată de Isabelle, a doua soţie a lui Philippe, narând, din altă perspectivă, istoria vieţii sale cu Philippe.
Închisă între legile mecanice ale mariajului, relaţia dintre Philippe şi Odile se complică prin jocul intelectual al bărbatului – suspicios, gelos, analist – şi lejeritatea frivolă a femeii, care nu face nimic pentru a-i infirma bănuielile. Neizbutind să ajungă la un echilibru, relaţia celor doi se destramă. Philippe se complace – cu o durere stăpânită, cronicizată – în a-şi vedea bănuielile confirmate (probă a acuităţii sale intelectual-detectivistice), iar Odile cade în braţele lui François, un tip exotic, seducător, cinic. Odată divorţul pronunţat, Odile se căsătoreşte cu François, iar lui Philippe nu-i mai rămâne decât să-şi consume eşecul erotic (şi existenţial) – în aceeaşi manieră analitică, coborâtoare la amănunt. Strivită de temperamentul noului soţ, Odile se sinucide. Pe fondul acestor tribulaţii sentimentale, începe Primul Război Mondial.

Enjoy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu